Cum scăpați de coșmaruri?
Scris deDupă patru zile de relaxare sau, mai bine zis, leneveală și odihnă, luni am început munca. Fiind început de an, e nebunie mare, multe comenzi, alergare continuă, abia am timp să îmi umplu plămânii cu aer. Ieri m-am oprit puțin să-mi întind coloana și am pocnit, ca un vreasc în foc. Aseară am căzut lată în pat și am dormit, ca ursul. Partea proastă e că tot am coșmaruri, de ceva timp, noapte de noapte, chiar dacă mănânc seara sau nu. Astfel, în loc să mă trezesc odihnită, după 8 ore de somn, mă trezesc mai obosită decât atunci când m-am dus la somn și, pe deasupra, uneori, și speriată.
Nu știu ce să mai fac, ceaiurile nu-și fac efectul, poate sunt eu prea obosită sau… nu știu! Și în weekend, când nu eram obosită, tot am avut coșmaruri.
Nu cred în semnificația viselor, vrăjitoare și alte alea, ce-o mai fi existând, astea-s povești… astrele spun că… bullcrap!
Cu siguranță există un motiv pentru care am aceste coșmaruri, noapte de noapte, și nu același coșmar, este diferit de fiecare dată. Dacă reușesc, cumva, să scap de ele, vă voi spune cum am reușit. Până atunci sfătuiți-mă voi cum să scap de coșmaruri!
Credeți în semnificația viselor?
© 2012, Roșcata. Toate drepturile rezervate. Dacă tot vrei să mă citezi măcar pune sursa.








Eu am o solutie – pe care, insa, n-o recomand nimanui. Cand nu pot sa dorm, ori dorm prost, renunt sa mai dorm. “Merg” asa vreo 2-3 zile, pana cand ma epuizez complet. Apoi un somn de 12 ore ma reseteaza si sunt ca nou.
Nu as putea, muncesc prea mult, pe zi, si nu as mai avea forta necesara pentru a trece peste fiecare zi. Tu esti barbat, esti mai puternic, eu dupa o noapte nedormita cad ca vreascurile
Credeam in semnificatia viselor acum ceva timp. De exemplu daca visam ca urc scari mereu luam o nota buna la scoala.
Sau mai multe.
Dar acum nu mai cred, nu mai caut sa vad ce inseamna.
Un sfat pentru cosmaruri ar fi sa bei un lapte cald inainte de somn. Nu garantez ca va merge, insa poti incerca. Cred ca mai important e sa te linistesti tu, sa te mai relaxezi, cred ca de la stres ai aceste cosmaruri. Fa o baie calda, roaga-l pe iubit sa-ti faca un masaj, bea un pahar de vin, sau fa orice te relaxeaza pe tine, si cred ca apoi vei dormi bine.
Incerc
merci
Sunt total de acord ca e legat de stress plus cu aceste recomandari de la Mihaela, pe care chiar le-am vazut si eu descrise aproape in felul de mai sus chiar intr-o brosura de la cabinetul medicului meu de familie, (mai putin aia cu vinul), un tip in care eu personal am multa incredere, ca de cum a pus ochii pe mine mi-a zis din prima sa incerc cat pot sa ma feresc de stress si sa fac mai multe plimbari in natura ! Pe bune ! Si avea si dreptate ! EU sunt ala care n-am avut dreptate ca nu l-am ascultat (zicandu-mi, ca orice pacient recalcitrant, ca daca n-o sa fac chiar tot ce-mi zice el, n-o sa aiba de unde sa stie !)
Uhm… cred in semnificatia viselor, dar nu in sensul ca “visez un sarpe, inseamna ca o sa ploua” ci in sensul de oglinda a subconstientului.
Incearca sa-ti tii o foaie si un pix langa pat si imediat ce te trezesti sa iti notezi tot ce iti amintesti, cat mai detaliat (cu cat mai repede, cu atat mai bine, pentru ca atfel uiti.) Apoi reciteste si incearca sa-ti dai tu seama de unde pornesc visele astea. In mod normal ar trebui sa ai o problema sau o grija in viata reala. S-ar putea chiar sa fie din cauza jobului daca acolo te stresezi. Incearca sa-ti identifici problema si apoi o sa-ti fie mai usor sa o rezolvi.
Am incercat chestia asta dar aducandu’mi aminte de fiecare vis in parte. In mare alerg, fug de ceva, cineva vrea sa ma ia de unde sunt, sunt speriata, mi’e teama de ceva, ma fugaresc animale… in mare in asta se invart toate.
Eu sunt o persoana stresata, de fel, ingrijorata, mereu cu gandul ca nu avem o viata sigura aici. Bine, imi traiesc viata, nu stau mereu in acest stres dar am momente sau zile cand stau numai stresata si ingrijorata. Nu ma pot schimba pentru ca am mai incercat dar dupa cateva zile revin aceste stari.
Am experienta in cosmaruri, ar trebui sa mi se dea o diploma pentru asa ceva
Eu am facut un studio la psiho pentru tot ce inseamna vis, trezire, starile prin care trece corpul, importanta viselor si toate tampeniile astea. Am cosmaruri si vise bune care se repeta de ani de zile, am gasit si modalitati prin care sa ies din vis si sunt genul de persoana care sunt constienta de cele mai multe ori ca sunt intr-un vis…modalitatile de evadare insa trebuie perfectionate: poate fi de la a te arunca in gol, a lasa se intample evenimentul, etc.
Cat despre cosmaruri, nu ajuta mai nimic decat linistea sufleteasca…
uff, cat mi’as dori sa am parte de asa ceva…. liniste sufleteasca
[...] scăpați de coșmaruri? | Vis De Toamna : Cum scăpați de coșmaruri?( in urma cu cateva secunde ) 0 | [...]
Hmm , esti agitata si stresul de peste zi te afecteaza si iti provoaca cosmaruri . Eu iti zic ca exact inainte sa te pui in patit sa incerci sa faci lucruri care sa te relaxeze si sa te detaseze si ziua avuta .. Sa asculti o muzica ambientala .. sa te relaxezi ..zen time in fiecare seara si poate va fi mai bine.
Am sa incerc si asta
merci
eu nu mai dorm…cat as fi de obosita…dar nu numai din cauza cosmarurilor…am altele pe cap…pe suflet…
dupa 4-5 zile de nesomn sau doar 1-2 ore furate pe noapte sau zi…de-abia atunci cad. nu “ca vreascurile” ci intr-un somn ca o moarte… si ciclul se repeta…
deci… alta metoda nu stiu
Si eu am cosmaruri noapte de noapte, deci te inteleg perfect. M-am chinuit in zadar sa inteleg de ce… Dar stii ce, Ana, mai mereu ne dam seama, in somn, ca e doar un vis, ei bine, in acel moment, cand constientizez ce mi se intampla, fac un efort si ma trezesc pentru a nu mai prelungi…calvarul.
Eu am noroc ca aceste vise le am inainte de a ma trezi, de fiecare data cand sunt in punctul culminant ma trezeste ceasul.
Da, asa se spune, visam doar cateva minute pe noapte, chiar inainte de a ne trezi. Desi avem impresia ca visam toata noaptea… Partea buna e ca imediat ce ne trezim, uitam totul.
De la stres, oboseala si agitatie sunt toate, pana in momentul in care nu iti linistesti mintea si corpul nu cred ca vei scapa de ele nici cu ceaiuri nici cu pastile… Incearca sa te linistesti cumva si vor disparea!
incerc, indata ce se mai relaxeaza lucrurile la munca
Si eu am avut cosmaruri luni de-a randul, noapte de noapte, se intampla cand esti stresata si ai nelinisti. Nu merita sa iti bati capul cu intelesul lor, pentru ca mai rau te chinui (asa faceam eu). Pe mine ma ajuta la momentul respectiv un somnifer din plante de la Aboca, din acela care se elibereaza fara reteta; stiu ca erau niste capsule transparente cu o pulbere verde, poate il gasesti si tu acolo. Nu ma ajutau neaparat sa adorm, insa imi faceau somnul mai linistit si mai odihnitor si partea cea mai buna – nu mai aveam cosmarurile.
Incearca sa fii linistita si pe timpul zilei, sa nu iti mai faci griji, orice gand negru apare si in vise.
multumesc, am sa ma uit
Ce se petrece în subconștientul tău își dă frâu liber în vis. Dacă ai coșmaruri presupun că te frământă ceva anume. Cred că trebuie să încerci să identifici despre ce e vorba și mai apoi să reglezi, pe cât posibil, ceea ce te supără. Da, știu, ușor de zis
Și eu știu de povestea cu paharul de lapte, dar sincer nu am probat.
La mine nu merge
, probabil depinde de fiecare in parte .
Incearca sa te relaxezi, sa iei pauze dese
E clar ca aceste cosmaruri apar din cauza perioadei stresante prin care treci. Trebuie sa iti reintri in ritm, sa te reobisnuiesti cu programul de lucru si ce e de facut, si nu uita sa te gandesti la lucruri frumoase si colorate inainte sa adormi.
o sa scapi de ele, u`ll see!
cand o sa reintru in ritm nu o sa mai am timp de vise
Citește ceva plăcut înainte de culcare sau uită-te la o comedie
as vrea sa am timp pentru asa ceva
[...] Comba, Ioan Usca, Luna patrata, Teo Negura, Mirela Pete, Hidalgo, Nice, Mesterul Manole, Rokssana, Roscata, Coolnews, Schtiel, RobertN, Pato Basil, G1b2i3, Stropi de suflet, [...]
Urate intr-adevar cosmarurile, eu nu visez de regula asa ca sunt linistit. Eu zic, inainte de culcare sa asculti un pic de muzica, sa-ti faci ordine in ganduri si sa fii deja relaxata, la mine merge!
Eu în general visez (frumos, normal sau coșmaruri) când dorm prea mult. Când sunt foarte obosită și dorm puțin, dorm dusă de tot.
Cred în semnificația viselor, dar nu cea din cărți. Până la urmă sunt manifestări ale subconștientului sau inconștientului nostru și au o semnificație. Reprezintă anumite frici, griji, nevoi nesatisfăcute, preocupări, dorințe, etc. Iar coșmarurile sunt clar vin din chestii rele. Deci singura scăpare e să eliminăm fricile, nevoile, grijile… de multe ori e greu până să le și conștientizăm…