A început să se încălzească simțitor, cel puțin ziua, pentru că seara este, încă, destul de răcoare. Din cauza schimbului ăsta de temperatură, corpul meu parcă ar fi o banană fleoșcăită. Mă trezesc adormită, trec prin zi adormită iar seara mă doare fiecare oscior din corp. Mă disperă starea asta de moleșeală continuă. De aceea, începând cu acest weekend, mă apuc de exerciții fizice, poate de alergări și îmi voi scoate noua bicicletă la plimbare. Știu că am mai spus, și la sfârșitul toamnei, că mă apuc de exerciții, dar a venit frigul și nu am putut face, cu două pături pe mine, plus halatul
.
Că tot spuneam de bicicletă, weekendul trecut Sergio și Eva, proprietarii apartamentului nostru, îmi tot spuneau că vor să ne dea ceva. Habar nu aveam ce, deși Omul știa, încă de acum două săptămâni, când a montat cu Sergio noul zapatero. Duminică seara, Sergio ne-a chemat pe acoperiș, să ne arate ce vor să ne dea iar Omul mi-a spus despre ce e vorba… Eva a primit o bicicletă nouă, de ziua ei, iar vechea bicicletă au hotărât să mi-o dea mie, pentru că fiecare are una, în afară de mine. Am hotărât deja și o întâlnire de weekend, să mergem toți cu bicicletele, la o mică plimbare.
Am rămas plăcut surprinsă, nu mă așteptam să fie atât de darnici cu noi, mai ales că nu e prima dată când ne surprind plăcut. Nu au vrut decât un simplu mulțumesc, de la noi, dar i-am convins să accepte un chec făcut de noi, drept mulțumire. Evident, au fost de acord, mai ales că le-am mai dat din prăjiturile pe care le-am făcut noi și le-au plăcut. Sunt niște tipi foarte de treabă, sportivi, ne întelegem bine cu ei, chiar am urcat pe munte, de vreo două ori, împreună.
Mai rămâne doar să scap eu de fobia cu bicicleta. Am așa o teamă să merg cu ea, mai mult teamă de momentul când va trece vreo mașină pe lângă mine. Aceeași teamă o am și cu condusul, mă panichez ușor și mi-e teamă să conduc, de aceea nici nu mă gândesc să îmi iau carnetul. Nu stiu exact de ce am această teamă, dar există și sper să pot scăpa de ea.
Vom ieși duminică, prin poligonul industrial cu bicicletele, eu și Omul, pentru că în weekend abia trece vreo mașină prin poligon și voi putea să mă mai dezmorțesc, să văd dacă mai știu să merg cu ea, poate trec și peste teama mea de mașini.
Așadar, astăzi zi de cumpărături și de făcut prăjituri, iar mâine curățenie și plimbat cu bicicleta. Se anunță 20 grade în weekend, numai bine de plimbărit! Am să vin cu poze, dacă voi avea timp să le fac
. (Dacă nu poate ea, am să fac eu cu ea cînd cade – zice Omul)
Weekend plăcut, dragilor!
Mai merge careva cu bicicleta? Mai știți să mergeți pe bicicletă?
© 2012, Roșcata. Toate drepturile rezervate. Dacă tot vrei să mă citezi măcar pune sursa.








Sa o folosesti cu placere!
Dar cu un pic de exercitiu trece si frica asta.
Si mie imi este teama sa merg cu masina pe strada, cand circula si masini. Am mai mers asta vara si mi-era asa teama cand trecea o masina pe langa mine, mi-era teama sa nu ma dezechilibrez si sa-i cad exact in fata, sub roti.
Multumesc
.
.
Si eu sunt la fel, sa speram ca va trece
Tare sunt curios cum te poti dezechilibra cu masina pe strada, astfel incat sa cazi exact sub rotile altei masini.
a vrut sa zica bicicleta
Da, asa am vrut sa zic.
My bad, sunt mai obisnuita sa merg cu masina, decat cu bicicleta.
Ai sa scapi tu de fobie asta e clar!
Sa o stapanesti cu grija si cu mare drag. 
In vara, cand sper sa scap per complet de problemele de sanatate, imi voi lua si eu una.
Multumesc
.
, sa vina varaa!
.
Multa sanatate
Sa fie si sa vinaaaaaaaaaaaa.
Dar nu aia caniculara ci aia placuta!
Mie imi place! si cred ca stiu sa ma dau, nu am mai facut-o de ceva timp … la noi nu prea se preteaza in oras ca se lucreaza la canalizare
Stiu sa merg pe bicicleta, am avut una cand eram mica, iar acum verile inchiriez bicicleta din parc, cu buletinul
Si aici sunt dar intr’un oras mai mare si e nevoie de un abonament.
.
Tin minte ca era o vreme cand se puteau inchiria role la intrare in parcuri
vaaai cat de tare.
eu vreau sa mi cumpar una, dar nu stiu ce sa fac…
sa o stapanesti sanatoasa
multumesc
, nu cred ca e foarte scumpa una, ramane doar sa iesi la “vanatoare”
Nu stiu sa merg pe bicicleta dar vreau sa invat cat de curand
20 de grade? Si aici s-a mai incalzit putin dar, 20 de grade? Vreau si eu caldura, soare….
Aici deja a venit primavara
.
, e cel mai fun, ever!
Pai, e musai sa inveti sa mergi pe bicicleta
eu nu ma stiu da cu bicicleta
un weekend minunat si voua!
Ce rau imi pare ca nu mai am bicicleta. Imi placea la nebunie sa ma plimb, prin parcuri sau pe oriunde se putea.
Sa aveti weekend frumos!
Plimbare placuta cu bicicleta
Odata ce o sa scapi de frica, tare frumos o sa mai fie! Si mie mi-e tare dor sa ma mai plimb pe doua roti…
Si eu trebuie sa vad ce fac cu bicicleta mea gigantica de care am scris saptamana trecuta pe blog…este foarte mare de mine si mi-as dori s-o vand sa-mi pot una mai pe masura mea asa de tiny woman
Eu iti doresc s-o stapanesti sanatoasa, sa-ti invingi fobiile si sa faci multe, multe plimbari frumoase cu ea.
Duminica minunata sa ai!
Trebuie sa gasesti site’uri de biciclete unde sa o poti vinde sau da la schimb
.
Merci, merci la fel
eu astept sa se topeasca de tot zapada si sa ies in parc sa ma plimb cu bicicleta
Se incalzeste … dar vine potopul
!
Plimbări lungi și frumoase!
poate pentru că așa ca și tine, nu m-aș simți în siguranță când trece o mașină pe lângă mine.
Eu nu știu să mă dau cu bicicleta, nici nu mă prea pasionează
[...] plăcută… | Vis De Toamna roscata.ro : Surpriză plăcută…( in urma cu cateva secunde ) Adaugat de visdetoamna in urma cu [...]
Să o folosești sănătoasă și fără teamă
Și eu merg cu bicicleta și îmi place. În general căutăm trasee mai ferite de trafic, prin vreun parc sau vreo pădurice , e mult mai plăcut așa. Abia aștept să se încălzească și la noi ca să putem ieși la plimbare