Viața mea… fără EL!
Scris deDuminică, după ce am făcut puțină curățenie, mi-am făcut culcuș în canapea, mi-am luat păturica și niște căpșuni cu frișcă și m-am pus pe urmărit niște filme mai vechi. Afară era cald și bine, au fost până la 14 grade, dar am preferat să stau pe canapea, să mă odihnesc și să savurez niște căpșuni în fața unui film.
Printre filme s-a numărat și P.S. I Love You (2007). Nu știam exact despre ce era vorba în film, dar știam că este vorba despre dragoste și dramă. Mulți dintre voi, probabil, au văzut filmul și știu despre ce este vorba în el. Pentru cei care nu știu…
Holly (Hilary Swank) este o femeie frumoasă, inteligentă, căsătorită cu iubirea vieții ei, un pasional, amuzant, şi impulsiv irlandez pe nume Gerry (Gerard Butler). Viața lui Gerry este curmată de o boală iar Holly este nevoită să învețe să trăiască fără el. Înainte de a muri, Gerry i-a scris lui Holly o serie de scrisori, care să o ghideze, nu numai să treacă peste durerea ei, dar să se și redescopere pe ea însăși. La vârsta de 30 de ani primește un tort și o înregistrare cu vocea lui Gerry și află de planul lui. În săptămânile şi lunile care urmează, mai multe scrisori de la Gerry îi sunt livrate în moduri surprinzătoare, fiecare trimiţând-o într-o nouă aventură şi fiecare semnată la final în acelaşi mod… P.S. I Love You.
Evident, am plâns în timpul filmului și după film… încă câteva zeci de minute. Acest cuplu seamănă perfect cu noi – eu și Omul. Nu că eu aș fi frumoasă și inteligentă, dar sunt la fel de gânditoare și negativistă ca și Holly iar Omul meu este la fel de amuzant, impulsiv, pozitiv ca și Gerry și chitarist, pe deasupra. Pentru o clipă, mi-am imaginat cum ar fi viața mea fără EL, dacă eu aș putea trece peste, dacă i s-ar întâmpla ceva lui. Am izbucnit în plâns iar Omul a sărit din fotoliu și mi-a adus cutia cu șervețele, îmbrățișându-mă, deși habar nu avea ce am, de ce plâng. Cu cât încercam mai mult să îi explic filmul și tot ce v-am spus eu mai sus, cu atât îmi curgeau lacrimile mai mult iar vocea mea tremura, de nu putea să spun absolut nimic. Într-un final, am reușit să mă liniștesc și i-am explicat totul. Evident, a râs și m-a făcut prostuță și mi-a spus că noi vom muri împreună, de bătrânețe, că va fi mereu alături de mine… orice doar să mă liniștească!
Pentru o clipă m-am imaginat acolo, în locul ei, și știu că m-aș comporta exact ca ea. Sufăr foarte mult după ceva, sau cineva drag, și trec foarte greu peste ceva, tocmai de aceea, uneori, sunt mai mult pesimistă decât optimistă. Când mă gândesc la ceva anume, întâi mă gândesc la efectele negative asupra mea, apoi la cele pozitive.
Astăzi mi-am dat seama că pierd prea mult timp păsându-mi de chestii inutile, de lucruri fără de care aș putea trăi, că mă stresez prea mult din orice, că îl scot pe Om din sărite, uneori, cu temperamentul meu (știam asta și înainte, dar asta sunt eu, deși încerc să mă abțin din multe obiceiuri proaste). Uneori îmi doresc să mă opresc din orice fac și să fac ceva spontan, fără să mă gândesc la consecințe.
Tu cum ți-ai vedea viața fără partenerul/partenera tău/ta de viață ?
© 2012, Roșcata. Toate drepturile rezervate. Dacă tot vrei să mă citezi măcar pune sursa.
Eu te inteleg. Pe undeva, candva eram ca tine, apoi mi-am dat seama ca pierd muuult din cauza mea. Acum merg pe ideea si daca fac si daca nu fac, daca are sa fie rau tot va fi
In ceea ce il priveste pe El al meu?
Suferintele prin care am trecut in leg cu baietii m-au lasat cumpva pregatita pt orice si merg pe ideea ca un barbat oricat de mult l as iubi nu e insasi viata mea, e doar un barbat din viata mea. Eu si Cristi daca ne am desparti as suferi enooorm, pt ca el este omul care ma face cea mai fericita, cea mai completa. …
Cursurile de formare si dezvoltare personala ca si viitor psiholog bun
m-au invatat ca absolut tot ceea ce ni se intampla este un eveniment din viata noastra. Iar noi trebuie sa gasim in interiorul nostru resursele necesare de a accepta lucrurile si de a merge mai departe oricat de durereos ar fi!
Exista viata si dincolo de el, exista viata dincolo de oricine ne-ar parasi intr-un fel sau altul INSA eu nici nu vreau sa imi imaginez acea viata….
Am momente in care ma izbeste frica si astfel realizez cat de dependenta sunt de tot ceea ce tine de el. Unii spun ca nu e bine sa fii dependent si au dreptate insa cred ca ajungi sa fii in mod inconstient cat te lasi si te implici cu totul iar daca aceasta dependenta este impartita ajunge sa fie (si) mai placuta, nu?
In fine, ideea e ca trebuie sa revad filmul si nu cand e el cu mine ca il panichez!
[...] să citească pe : Nea Costache, Neuronu’anchilozat, Pato Basil, Pavel Arcană, Ramona-Dojo, Roșcata, Shayna, Teo Negură, tu1074, Tudor-Staupenet,Vania, -X- și pe toți ceilalți iubitori de lecturi [...]
Nici nu vreau sa ma gandesc!
Viața mea… fără EL! | Vis De Toamna…
Viața mea… fără EL!…
Ca si Oana, nici nu vreau sa ma gandesc. Una e sa ne despartim ca nu ne mai impacam, si una e sa se intample ceva cu el. Daca viata ne duce pe cai diferite, dar suntem ambii sanatosi si fericiti, asta e. Altfel nici nu vreau sa ma gandesc.
Cred ca o sa ma uit si eu la film…am tot auzit de el, da nu mi-a trezit curiozitatea pana acum.
De ce trebuie sa vorbim despre asta, daca nu e cazul?…
O sa vedem la momentul respectiv.
Trista … cand te obisnuiesti cu cineva si te desparti de acea persoana, totul isi pierde farmecul, sensul iubirii.
despartirea face parte din viata…
filmul e f fain, cred ca l-am vazut de 2 ori
eu sunt singura dar cred ca oice despartire este grea si trecem greu peste, hai mai bine sa zambim acum cand suntem fericiti
Nu stiam despre filmul asta in care au jucat Hillary Swank si, mai ales, si Lisa Kudrow, (pt care eu am o simpatie deosebita chiar de la Romy & Michele’s High School Reunion, nu numai de la Friends, si am vazut-o o data si intr-un documentar in care isi cauta radacinile familiei ei intr-un sat pierdut de pe undeva din Belarus)…dar daca ma uit la data cand a fost distribuit, 2007…nici nu e de mirare, ca 2007 a fost un an greu pt mine, chiar poate cel mai greu an din viata mea, am avut niste pierderi destul de insemnate si eu anul ala, si cred ca numai de filme, mai ales romantice, nu mi-a ars.
Re trait fara el…parerea mea e ca pana la urma tot timpul le vindeca pe toate…desi, desigur, daca te-ai atasat de cineva si chiar ti-ai facut sperante, poate si vise de viitor, e mai greu si dureaza mai lung, in orice caz, desi poate de sex iti mai arde din cand in cand, (ca ti-a ars si inainte si nici nu ai murit total), totusi, nu prea cred ca iti mai arde o vreme indelungata sa iti doresti sa te mai atasezi mai profund si mai indelungat de altcineva, ca devii oarecum speriat ca sa nu cumva sa se mai intample o data…pe urma te obisnuiesti incet incet si cu gandul asta…pe urma se repeta, pe urma e posibil sa iti dai seama si de ce, sau ca nu merita sa mai pierzi timp intrebandu-te de ce, pe urma unii sufla si-n iaurt, iar altii o iau ca atare, (posibil in functie de daca sunt de tip mai amatori de risc sau nu)…dupa aia, depinzand de varsta si, daca esti de tip deja adult cat de cat mai dezirabil independent financiar, si de situatia economica, incepe sa te mai preocupe si altceva, ti-o iei exemplu pe d-na Jackie Onassis care a opinat ca prima oara te casatoresti din dragoste, a doua oara din interes, (care nu trebuie sa fie neaparat financiar sau chiar general material, ca mai sunt posibile si alte interese pe lume), si a treia oara pt companie…desigur daca ai si pe altii dependenti de tine trebuie sa te gandesti si la ei, (desi eu zic ca nu e rau sa fii si mai egoist din fire cateodata, ca daca nu functionezi tu cat mai optim si nu ai grija de tine in primul rand, cine mai e pe acolo sa fie back-up pt tine re posibilii dependenti ?)…desigur ca depinde si de personalitate si de la caz la caz…am dat si eu un exemplu teoretic fictional de posibil destin de om, efectiv alcatuit din diverse fragmente cu care cu unele sunt si eu familiar din real life, cu altele mai mult din mass-media, altele totala inventie personala sau auzite de la altii…
Hai, ca sa nu mai planga nimeni, uite clip din Romy & Michele’s High School Reunion, de fapt am gasit tot filmul pe YouTube pe bucati, si uite partea 1:
http://www.youtube.com/watch?v=DlywvQcgIhE
eu m-am uitat 45 de minute la film pana mi-am dat seama ca e o aiureala totala in comparatie cu cartea. Recomand cartea de 100 de ori, este superba.
Ar fi greu, dar cu timpul lucrurile s-ar regla… Dar nu vreau să mă gândesc la o asemenea situație atâta timp cât nu este cazul. Să gândim pozitiv