Archive for Amintiri din copilărie
Primăvară românească
Posted by: | ComentariiMi-e atât de dor de primăvara românească! Acasă aveam curtea plină de flori, în fiecare anotimp iar primăvara era preferata mea, pentru că apăreau ghioceii și toporașii, iar când ieșeam din casă, dimineața, adoram acel miros proaspăt, de rouă și de flori. Îmi plăcea la nebunie să privesc mititelele floricele cum încearcă să ridice capșorul și să se scuture de rouă. V-am mai povestit eu despre primăvara de acasă, aici.
Îmi plăcea că aveam mereu curtea plină de flori, astfel fiind înconjurată mereu de culori frumoase și de mirosuri îmbietoare. Dar stai! Povestea continuă… →
Amintiri puse în practică
Posted by: | ComentariiNu știu voi, dar mie îmi făcea mama, când eram mică, pâine prăjită în ou și îmi dădea la grădiniță, ca pachet. Încă țin minte că îmi plăcea mult de tot, de aceea, de câteva săptămâni mă tot bătea gândul să îmi fac și eu… să trezesc magia copilăriei, măcar pentru o îmbucătură… Dar stai! Povestea continuă… →
NEamintiri de ajun…
Posted by: | ComentariiApropiindu’se, cu pași repezi, ajunul Crăciunului, am început să ne amintim de cum era, în perioada copilăriei, seara de ajun… Dar stai! Povestea continuă… →
Merry Christmas Everyone
Posted by: | ComentariiNu știu dacă azi murim, renaștem, sau ne va apărea vreo clonă, dar ce știu sigur este că magazinele, deja, s-au pregătit pentru luna cadourilor, pentru luna sărbătorilor de iarnă. Încă de zilele trecute am tot văzut magazine împodobite cu diferite zorzoane de Crăciun, globulețe, brăduți, de la verzi la albi și în toate culorile, artificiali, evident! Care mai de care mai colorate și mai atrăgătoare. Dar stai! Povestea continuă… →
O cană de ceai cu amintiri…
Posted by: | ComentariiSăptămâna trecută am simțit că mă prinde puțin răceala, chiar dacă aici încă sunt temperaturi de 30 grade, seara și dimineața este răcoare. Deși am o mulțime de sortimente de ceai am trecut, totuși, pe la supermarket și am căutat un ceai de fructe, că numai de ăsta nu mai aveam. Prefer ceaiurile de fructe, atunci când am chef de un ceai călduț iar când mi-e rău prefer ceaiurile de mentă, tei, mușețel. În general, prefer mărcile Hornimans și Lipton, pentru că mi se par cele mai concentrate dintre toate cele pe care le-am găsit pe aici. Dar stai! Povestea continuă… →
Culori intre pamant si cer
Posted by: | ComentariiImi place mirosul proaspat de dupa ploaie, mireasma de pamant reavăn, cum aerul pare mai proaspat. Dupa ploaie, doar inspirand o singura data simti cum ti se curăţă plamanii. Imi place sa privesc cum fiecare vietate se balaceste in baltoacele lasate de ploaie si, mai ales, imi place sa privesc curcubeul.
Cand eram mica fugeam mereu prin cartier, sa vad de unde incepe curcubeul si unde se termina. Alergam pe toate strazile, in cautarea curcubeului si ma grabeam, mereu, pentru ca stiam ca nu dureaza mult si dispare. Intotdeauna mi-a placut sa admir frumusetea lui, sa analizez fiecare culoare in parte, sa astept pana dispare… De cele mai multe ori, dupa ploaie, ies afara si astept sa apara dar, de cele mai multe ori, nu primesc nimic. Nu am mai vazut de mult timp unul, nu stiu daca e din cauza schimbarilor climatice bruste sau, pur si simplu, nu mai apare. Aici ploua foarte rar si putin cantitativ, poate fi si asta o cauza a lipsei curcubeului.
Am cautat poze pentru a imi aduce aminte de cum arata, cat de frumos da in poze; aveti mai jos cele care mi-au placut mai mult. Dar stai! Povestea continuă… →
Vine vara…
Posted by: | ComentariiVine vara… incet dar sigur si uneori mai aduce si cateva zile cu ploi, ca niciodata! Rux ma intreba daca imi este dor de vacanta de vara a copilariei si cum o petreceam? Evident ca imi este dor, cui nu ii este. Vara, de cele mai multe ori, faceam cort in fata casei mele si acolo stateam, mai toata ziua. Era acolo o iarba deasa si mare, numai buna de ridicat un mic cort pe ea! Legam niste paturi de poarta si ne chinuiam cu pietre, cu clesti de rufe sa facem cortul cat mai bun si mai frumos. Sa nu mai spun cate paturi i-am rupt bietei mame 
. Aveam si nisip in curte, unde iar imi pierdeam timpul, facand castele, mancare si ce se mai facea din apa si nisip… uneori chiar si mancam nisip 
, spre bucuria mamei!!! Curtea era plina de copii, mai tot timpul, galagie toata ziua, urlete, mai ales ca eu eram cea care facea regulile, fiind curtea mea. Toata lumea statea la rand pentru dat in scranciob, pentru ca aveam si de ala in curte. Mai apoi, mama, ne facea cate ceva de mancare si ne aduna pe toti la o masuta, unde iar faceam regulile si, brusc, se instaura pacea… Mama spunea mereu ca mi-ar sta bine in Parlament, ca si-asa acasa fac regulile mereu si mentin linistea intre copii. Tin minte cum ii chemam pe toti la mine si le spuneam cine si cu ce se joaca si ca de papusile mele nu se atinge nimeni! Stiu, eram o mica rautacioasa! Dar stai! Povestea continuă… →
Ploaia…
Posted by: | ComentariiM’a trezit dimineata un sunet bizar. Ma ridic din pat, deschid usa de la balcon si privesc in zare… ploua, ploua marunt.
Un strop de ploaie atinge usor obrazul meu si deodata imi vin in minte ploile de acasa, ploile in care ieseam afara si ma jucam in namol. Ma intorceam in casa doar in momentul in care tipa mama dupa mine ca eram murdara din cap pana’n picioare. Ploile in care nu ne pasa ca vom raci, nu ne pasa ca ne vom murdari, nu ne pasa de nimic. Imi placea la nebunie sa ma joc in micile baltoace lasate de ploaie, sa construiesc santulete pe marginea strazii si sa privesc cum curge apa dinspre strada spre sant. Stateam in ploaie cu ceilalti copii si cu verisorii si ne jucam, ne jucam in ploaie. Ne placea sa simtim picaturile de ploaie pe pielea noastra fina si catifelata, sa simtim cum se ingreuneaza hainele pe noi si cum se uitau la noi parintii de pe veranda. Ne lasau in ploaie pentru ca era calda si nu raceam aproape niciodata. Asteptam cu nerabdare aparitia curcubeului si ne minunam de fiecare data de maiestria imbinarii culorilor. Pe strada nu mai era nimeni, eram doar noi, cei mici, si parintii care alergau cateodata sa ne prinda si sa ne bage in casa. Ne lasau doar putin, sa ne facem damblaua, pentru a nu ne ruga de ei, toata ziua, sa ne lase afara. Apoi ne faceau repede cate o baita si ne puneau in pat, noi… gandindu’ne, inca, la miracolul ploii… curcubeul.
Imi revin, dintr’o data, din acest vis, si ma bag inapoi in pat… vom iesi mai tarziu la plimbare…
Ce amintiri iti aduc, tie, ploaia?
Gemeni…
Posted by: | ComentariiNu vorbim despre zodii, ca oricum eu sunt fecioara, ci despre oameni. Oare cum ar fi sa ai un frate sau o sora geamana? Cum ar fi ca o alta persoana, identica tie, sa iti perceapa orice simt, orice durere si orice gram de bucurie?
Ma gandesc ca ar fi distractiv, adica, eu una, as face tot felul de nazbatii si as da vina pe el/ea, schimb de cursuri, de intalniri. Ar fi ca si cum te’ai uita in oglinda. Cum ar fi ca parinte sa ai gemeni, oau! nici nu vreau sa ma gandesc cate batai de cap si ar fi mereu ca doua motorase, cand s’ar opri unul incepe celalalt. Distractiv, nu? Cristi ma innebuneste cu gemenii, dar nu cred ca am avea vreo sansa pentru ca nu avem in familie gemeni, slava Domnului! Am vazut in ultima perioada o multime de femei cu gemeni, pareau cuminti, doar pareau! Si, totusi, cum ar fi sa stii ca exista o persoana identica tie? Am auzit ca majoritatea sunt foarte apropiati dar si ca mai in toate cazurile trebuie sa fie unul bun si unul rau.
Ma gandesc doar la copilarie, cat de palpitant trebuie sa fie sa ai mereu cu cine te juca, la adolescenta cu cine vorbi despre diferite chestii, fiind de aceasi varsta te intelegi altfel decat daca diferenta este mare intre frati. Am si eu un frate, mai mic cu 5 ani decat mine, dar nu suntem foarte apropiati, mai ales ca am 3 ani de cand vorbim doar, ocazional, la telefon si cand are nevoie de finante pentru diferite mofturi. Si cata capaceala imi mai luam pentru el, cand era mic si trebuia sa am grija de el! Si cat m’am suparat cand a aparut el ca eu nu mai eram in centrul atentiei!
V’ati dorit vreodata sa aveti un frate sau sora geamana? Sau v’ati imaginat cum ar fi sa aveti copii gemeni?
Vreau acasa :( …de Paste!
Posted by: | ComentariiCica, vin cu pasi repezi Sarbatorile Pascale iar eu, ca de 4 ani incoace, nu fac mai nimic. Nu ma trage sufletul sa fac ceva, cozonac fac cand am pofta poate fi si vara, oua nu prea mai mananc, iar de mancare, oricum nu ma prea pricep. Unde e mama cand ai nevoie de ea?! Cate mai facea mama, da cate mai facea bunica… pe vatra… pasca, colaci, vestitele oua rosii(nu tot pe vatra 
) si mancare traditionala din belsug.
Mi’am amintit de vestitul ou si banut din cana, pe care le lua primul care se spala pe fata 
… unde mai sunt toate astea?! Sau mersul cu… Cristos a inviat!… la tara, la bunici, parca, din ce tin eu minte… cand ne dadeau vecinii pentru vizita cate un ou rosu si un colac. Si nu eram doar eu ci eram adunati toti nepotii, vreo 10 in total si aduceam acasa, dupa o zi de colindat, ca nu stiu cum sa’i spun, cate o sacosa, fiecare, plina de oua si de colaci si apoi bagam in noi ca spartii, pana ni se facea rau, ca orice copil…
Tare as merge acasa de Paste, pentru ca aici, in Spania, nu se tine deloc ca o sarbatoare ci ca o Saptamana Sfanta in care se sta acasa, fara a face mare tam-tam ca si cu alte sarbatori ale lor. Vedeti, nu are numai parti bune plecatul asta de acasa…
Mi’e dor de zilele in care se strangea toata familia la bunici, de sarbatori, pentru a le petrece impreuna, cu galagie, cu multa mancare, cu jocuri si… multe altele… Acum, cel mai probabil bunica sta singura, cu vreo 2 nepotei pe care ii are pe langa ea, in rest fiecare acasa, cu familia sa. Nici nu mai stiu nimic de multi dintre ei, poate ii sun de Paste, sa le fac o surpriza, sper ca si placuta!
Asadar, un Paste cat mai placut, alaturi pe familie, prieteni si mancati cu grija… sa nu va ingrasati!
