Archive for casatorie
Roșcatele sunt optimiste!
Posted by: | ComentariiMda, lăsând luptele stradale puțin în umbră, pentru că prea multă supărare nu face bine, să trecem la lucruri mai vesele.
Am tot stat și m-am gândit și am calculat și recalculat întreaga idee pe care vreau să o spun, acum. Mă tot gândeam cum să facem ca venirea noastră acasă să nu mă țină doar pe drumuri, pe la ghișee, căutând acte, pentru că nu voi avea timp de pierdut aiurea, stând acasă mai puțin de două săptămâni. Nu prea aș vrea să ajung acasă, după doi ani și să stau la cozi, să pierd o săptămână doar rezolvând niște acte și căsătoria. Cum și așa facem 2 ani de reședință în Castalla, prin vară, vom face aici cununia civilă și îi trimit maică-mii actele, să le traducă în țară, iar când venim noi doar îmi schimb pașaportul și buletinul și am scăpat. Oricum trebuie să îmi schimb pașaportul, anul acesta și musai trebuie să ajung pe acasă. Dacă tot vrem să ne luăm și trebuie să îmi schimb și pașaportul, numai bine împușcăm doi iepuri dintr-un foc, să nu trebuiască să merg să îl schimb și în vară și anul viitor. Dar stai! Povestea continuă… →
Sistemul m-a înfrânt!
Posted by: | Comentarii
Cu cât încerc să fiu mai veselă și mai binedispusă, cu atât viața se încăpățânează să îmi de-a câte un șut în dos. Pe lângă faptul că n-am nici un strop de speranță în a mă gândi, măcar, să cumpăr o casă, din lipsa unui girant, nici o bancă nu dă credite fără să vii cu un girant iar eu… nu am pe nimeni aici, care ar fi dispus să facă așa ceva pentru mine. Pe urmă, cu cât m-am încăpățânat să dau peste cap chestia asta cu măritișul în Spania, în micuțul nostru orășel, sub nici o formă nu voi putea, pentru că ar trebui să cheltui pe acte în jur de 1000 de euro și, deși majoritatea actelor le face mama, în Bacău, tot trebuie să merg până la ambasadă pentru niște tâmpenii de hârtii, pe care le pot lua numai de la ei, care și alea costă, evident! Dar stai! Povestea continuă… →
Birocrația ne omoară.
Posted by: | Comentarii
Încă nu mi-am găsit rochița și nici nu mai are rost să îmi bat capul să o găsesc. Am timp. 
Se spune că avem nevoie de legalizarea și traducerea certificatelor de naștere care, din câte am înteles, se face doar la ambasadă. Ambasada, în luna august este în concediu, toată luna. De la ambasadă, cică, mai avem nevoie de o adeverință, care să ateste că suntem singuri (necăsătoriți) și de o adeverință cum că locuim de 2 ani în același loc (oraș). Cum Cristi a locuit acum un an în România, ne-au cerut un certificat, care se ia tot de la consulat sau ambasadă, cum că a locuit în România anul trecut.
Pe lângă asta, dacă am vrea să ne căsătorim la ambasadă ar trebui să plătim 210 euro. Ne așteptam să nu fie ușor, dar nimeni nu vrea să ne ajute absolut deloc. Dintre romani, cel puțin. Am sunat la ambasadă de am înnebunit, am trimis mail-uri și am întrebat peste tot unde am crezut că vom afla ceva util… nimic! Dar stai! Povestea continuă… →
Începem un nou capitol
Posted by: | Comentarii
Astăzi am hotărât să mergem la judecătorie să întrebăm de actele necesare pentru oficierea cununiei civile. Acolo ni s-a vorbit foarte frumos, ni s-a dat o foaie cu toate actele necesare și, tipa foarte încântată, se uită la noi și spune… iiii, vine ziua cea mare!!!. De acolo am pornit spre frizerița mea, să o întrebăm dacă vrea să ne fie martoră și să ne lămurească, puțin, în privința actelor. Am băut o cafea cu ea, am întrebat-o și, foarte entuziasmată și bătând din palme, ne-a răspuns că DA! Apoi a sunat-o pe mama ei, care a vrut să ne ajute și care a vorbit cu judecătorul de pace legat de cununia noastră civilă. În 5 minute mama ei era, deja, la masa noastră și ne-a asigurat că judecătorul este liber, anumite zile, și că va veni cu noi să fie și ea prezentă ca martoră. Și, mai ales că se cunoaște cu judecătorul, dacă lipsește ceva, din acte, rezolvăm noi 
. Dar stai! Povestea continuă… →
Simpla sau cu fast?
Posted by: | ComentariiCa mai toate femeile ma gandesc uneori la cum as vrea sa fie acel moment, clipa in care voi face un pas in doi, clipa in care nu voi mai fi doar “eu” ci vom fi “noi”, momentul in care imi voi intemeia o familie. Nu ma grabesc, nu vreau sa se intample maine, dar ma gandesc, uneori, cum as vrea sa fie nunta mea. Spun “noi” referindu’ma la relatia mea cu Cristi, pentru ca vorbim despre asta, cam ce am vrea fiecare, cum am vrea sa fie, ca orice cuplu, impartim ideile, ce ne place si ce nu! Din vorba in vorba am ajuns si la… cum am vrea sa fie nunta noastra, peste 2 sau 3 ani. Tot spuneam eu pe twitter ca vrea sa ma ceara anul viitor, dar nunta propriu-zisa va fi abia peste cativa ani. Asadar, am cazut de comun acord ca nu vrem ceva pompos, mare, o nunta la care sa vina si verii verilor nostri. Dar stai! Povestea continuă… →
Mereu nemultumiti…
Posted by: | Comentarii
Mai toti barbatii se plang de femeile lor, pe bloguri sau in viata de zi cu zi. Ba ca stau prea mult in baie, ba ca se dau cu prea multe creme, ba ca stau prea mult la cumparaturi, ba ca se aranjeaza prea mult, ba cheltuie prea multi bani pentru ele, ba ca…
Nu reusesc sa va inteleg, daca nu s’ar mai ingriji si nu s’ar respecta pe ele insasi, ati fi iar nemultumiti ca nu se ingrijesc si ca sunt prea simple si nu va mai atrag cu nimic. Nu o facem pentru voi, in primul rand suntem asa cum suntem pentru noi, pentru a ne simti bine in pielea noastra, pentru a arata mereu bine, pentru a ne simti admirate, pentru ca ne iubim pe noi insine mai mult ca orice. Suntem asa si pentru voi, pentru ca atunci cand iesiti pe strada sunteti mandri cu prietena voastra, sunteti mandri cand cineva va felicita pentru persoana frumoasa de langa voi. Si chiar de stam mult la cumparaturi, in baie sau in a alege cum sa ne imbracam, si voi stati mult, uneori extrem de mult, in baie, sau cand va intalniti cu baietii la o bere, la meciuri sau la jocurile video.
Atunci, de ce sunteti mereu nemultumiti?
Inainte, majoritatea femeilor care se maritau se opreau in a se mai ingriji si in a mai arata bine, a se imbraca bine… pentru ca deja erau “luate”. Nu am inteles niciodata, de ce?! Se ingrijieau doar pentru a le gasi vreun mascul si a le lua acasa, le trageau vreun copil si au terminat cu menirea lor in viata. Asta era singurul lor scop in viata?! Si ma surprinde sa vad ca inca se “practica” acest lucru. Majoritatea fostelor mele colege deja sunt casatorite si/sau au copii.
Desigur, cum voi, barbatii, aveti nemultumirile voastre, asa avem si noi nemultumirile noastre, nimeni nu e perfect iar diferenta de sex va fi mereu un punct de discutie.
