Archive for comunicare non-verbala
Aplicarea practică a distanţelor zonale
Posted by: | ComentariiLimbajul trupului- CAPITOLUL II
3. Aplicarea practică a distanţelor zonale
O altă persoană poate pătrunde în zona noastră intimă în următoarele două situaţii: fie intrusul este o rudă sau un prieten apropiat, sau cineva care doreşte să ne facă avansuri sexuale; fie o persoană cu intenţii ostile, dorind chiar să ne atace. În timp ce noi tolerăm pătrunderea străinilor în zonele noastre personale şi sociale, intrarea lor în zona noastră intimă determină schimbări fiziologice în însuşi trupul nostru. Inima începe să bată mai repede, adrenalina se revarsă în curentul sanguin, se pompează sânge în creier şi în muşchi, organismul pregătindu-se astfel pentru o posibilă situaţie de luptă sau fugă.
Aceasta însemnă că, dacă atingem prietenos cu mâna pe cineva pe care abia l-am cunoscut sau îl cuprindem pe după umeri, putem trezi în el o senzaţie negativă, chiar dacă respectivul zâmbeşte şi aparent se bucură, nevrând să ne jignească. Dacă dorim ca oamenii să se simtă bine în compania noastră, să aplicăm de fiecare dată regula de aur: “Păstrează distanţa cuvenită!”. Cu cât intrăm în relaţii mai intime cu alţii, cu atât mai mult ni se permite să pătrundem în interiorul zonelor lor. Un nou angajat, de exemplu, va simţi, poate, la început o răceală din partea celorlalţi, deşi aceştia nu fac altceva decât să-l menţină la distanţa zonei sociale, până îl vor cunoaşte mai bine. După ce el va fi mai bine cunoscut, distanţa teritorială faţă de el va scădea, până când, în cele din urmă, i se va permite accesul în zonele lor personale şi, în unele cazuri, în zonele lor intime. Dar stai! Povestea continuă… →
Limbajul trupului 1,2.II
Posted by: | ComentariiCAPITOLUL II
1. Spațiul personal
Majoritatea animalelor consideră ca fiind un spaţiu al lor un anumit spaţiu aerian din jurul trupului lor. Întinderea lui depinde, în principal, de condiţiile mai mult sau mai puţin aglomerate în care a crescut animalul. Leul din regiunile îndepărtate ale Africii poate avea un spaţiu aerian teritorial cu o rază de cincizeci de kilometri sau mai mult, în funcţie de densitatea leilor pe acele suprafeţe; graniţele teritoriului lor sunt marcate prin urina şi excrementul acestora. Spre deosebire de ei, un leu crescut în captivitate, împreună cu alţi lei, poate avea un spaţiu personal doar de câţiva metri, ca rezultat direct al aglomeraţiei în care a crescut.
Ca şi celelalte animale, şi omul îşi are propria sa “bulă de aer” pe care o duce cu sine şi a cărei mărime depinde de densitatea populaţiei acelui loc unde a crescut. Prin urmare, distanţa zonală personală este determinată cultural, în timp ce unele culturi, ca de pildă cea japoneză, s-au obişnuit cu aglomeraţia, altele preferă “spaţiile larg deschise” şi le place să menţină distanţa, în orice caz, pe noi ne preocupă, în principal, comportamentul teritorial al oamenilor crescuţi în culturile occidentale. Dar stai! Povestea continuă… →
Limbajul trupului. 4, 5, 6, 7. I
Posted by: | Comentarii4. CÂTEVA GESTURI DE BAZĂ ŞI ORIGINEA LOR
Majoritatea gesturilor de bază ale comunicării sunt aceleaşi în întreaga lume. Când oamenii sunt fericiţi, zâmbesc; când sunt trişti sau supăraţi, se încruntă sau devin posaci. A încuviinţa dând din cap înseamnă, aproape în mod universal, “da” sau o aprobare. Este una din formele înclinării capului şi pare a fi un gest înnăscut, utilizat şi de oamenii nevăzători şi surzi. Clătinatul capului într-o parte şi alta pentru a indica un “nu” sau o negare este, de asemenea, universal şi se prea poate să fie un gest deprins imediat după naştere. Când sugarul se satură de lapte începe să-şi clatine capul la stânga şi la dreapta pentru a îndepărta sânii mamei. Când copilaşul a mâncat deja suficient, întoarce capul într-o parte şi alta pentru a-şi împiedica părinţii să-i mai dea de mâncare şi, astfel, învaţă repede să utilizeze gestul clătinatului capului pentru exprimarea dezaprobării sau a atitudinii sale negative.
Originea evolutivă a unor gesturi poate fi urmărită până în trecutul nostru animal, primitiv. Scrâşnetul dinţilor provine din actul atacului şi este folosit şi astăzi de omul modern, sub forma rânjetului sau a altor gesturi ostile, chiar dacă acesta nu mai atacă cu dinţii. Zâmbetul a fost iniţial un gest de avertizare, în timp ce astăzi este asociat unor gesturi de exprimare a bucuriei.
Dar stai! Povestea continuă… →
Limbajul trupului 2 și 3.I
Posted by: | Comentarii2. PERSPICACITATE, INTUIŢIE ŞI PRESIMŢIRE
” Din punct de vedere practic, de fiecare dată când spunem despre cineva că este perspicace sau are intuiţie ne referim la capacitatea sa de a citi semnalele non-verbale ale altor persoane şi de a le compara cu cele verbale. Cu alte cuvinte, când spunem că presimţim sau simţim că cineva ne-a minţit, de fapt remarcăm că limbajul trupului său şi cuvintele rostite de acea persoană nu sunt în concordanţă. Este ceea ce oratorii numesc simţul auditoriului sau raportul cu un grup de oameni. De exemplu, dacă publicul începe să stea cu spatele rezemat de scaun, cu bărbia în piept şi mâinile încrucişate, un orator perspicace va simţi sau presimţi că spusele sale nu au efectul scontat. El va deveni conştient că trebuie să abordeze altfel tema dacă doreşte să capteze auditoriul. Dimpotrivă, cel care este lipsit de această perspicacitate va gafa în continuare, menţinându-se în indiferenţa publicului.
Femeile sunt în general mai perspicace decât bărbaţii, şi acest fapt justifică ceea ce de obicei numim intuiţie feminină. Femeile au abilitatea înnăscută de a colecţiona si descifra semnalele non-verbale şi de a observa cu un ochi atent detaliile mărunte. De aceea, puţini soţi îşi pot minţi nevestele, fără să fie descoperiţi, în timp ce majoritatea femeilor pot cu uşurinţă trage pe sfoară bărbaţii, fără ca aceştia să realizeze ce s-a întâmplat. Dar stai! Povestea continuă… →
Limbajul trupului 1.I
Posted by: | ComentariiCum pot fi citite gândurile altora din gesturile lor- ALLAN PEASE
M-am gândit să vă dezvalui mici secrete din comunicarea non-verbală. Este un proces complex, care include omul, mesajul, starea lui sufletească şi mişcările trupului.
” Se vor găsi, întotdeauna, indivizi care vor protesta şi vor încerca să demonstreze că studierea limbajului trupului nu este decât un mijloc de a afla, prin utilizarea unor cunoştinţe ştiinţifice, secretele sau gândurile oamenilor, pentru a-i exploata şi domina. Scopul acestei cărţi este de a-l ajuta pe cititor să pătrundă în problematica comunicării între oameni şi în felul acesta să ajungă să-i înţeleagă mai bine pe alţii şi, în consecinţă, şi pe sine însuşi. Este mai uşoară convieţuirea cu evenimente al căror mod de funcţionare îl cunoaştem: lipsa înţelegerii, ignoranţa stârnesc teamă şi superstiţie şi ne fac să fim mai obstrucţionişti faţă de alţii. Ornitologul studiază păsările nu pentru a le vâna şi a le păstra, apoi, ca trofee. Tot astfel, cunoştinţele şi iscusinţa obţinute în domeniul comunicării non-verbale fac ca fiecare întâlnire cu o altă persoană să devină un eveniment palpitant.” spune ALLAN PEASE. Dar stai! Povestea continuă… →
