Archive for copii
Never let me go…
Posted by: | Comentarii
Never Let Me Go (2010)
Regizor: |
Scenaristi: |
Genul: |
Durata:103 minute |
Dar stai! Povestea continuă… →
Teatru stradal
Posted by: | ComentariiPentru ziua copilului, aici, in Spania, se pregatesc, diferite zone ale oraselor, pentru teatru stradal. Copii sunt innebuniti dupa astfel de spectacole. In fiecare an, in Spania, Ziua Copilului se sarbatoreste, pe data de 15 aprilie. Am stat si eu cu copilul unei prietene la un astfel de spectacol si te acapareaza total, sunt foarte haiosi cei care joaca diferite roluri, si cei care incerca in fiecare minut sa ii faca pe cei mici sa rada. Imi amintisem cum se facea, cand eram eu la gradinita, astfel de reprezentatii si cum eram cu totii pierduti in povestile prezentate. Mai tineti minte? Dar stai! Povestea continuă… →
Cu gandul spre lumea copiilor…
Posted by: | Comentarii“Pe 14 ianuarie 2008, popularii strumfi, omuletii albastri care au incantat copilaria multor copii cu aventurile lor, au implinit 50 de ani. La jumatate de secol de la prima lor aparitie, ca benzi desenate in Le Journal de Spirou, strumfii nu par sa-si fi pierdut deloc din farmec si prospetime, si e greu de crezut ca ar fi copii care sa nu fi auzit de ispravile piticutilor azurii. Dar stai! Povestea continuă… →
Sub semnul durerii…
Posted by: | ComentariiCitisem aici despre faptul ca violenta in familie nu este in scadere, nici macar in anul 2011. Citind, am ramas putin blocata iar in capul meu au aparut o multime de filmulete si imagini din timpul copilariei mele. De ce oare nu inteleg femeile astea ca au voie sa se respecte, macar putin, ca nu sunt nevoite sa inghita toate aceste filme de groaza si nenumaratele injurii? De ce nu inteleg ca aceasta violenta nu le afecteaza in mod direct pe ele, si ca, de fapt, copii sufera cel mai mult dupa o astfel de copliarie, traita in bataie, injurii si umilinta… Dar stai! Povestea continuă… →
Ploaia…
Posted by: | ComentariiM’a trezit dimineata un sunet bizar. Ma ridic din pat, deschid usa de la balcon si privesc in zare… ploua, ploua marunt.
Un strop de ploaie atinge usor obrazul meu si deodata imi vin in minte ploile de acasa, ploile in care ieseam afara si ma jucam in namol. Ma intorceam in casa doar in momentul in care tipa mama dupa mine ca eram murdara din cap pana’n picioare. Ploile in care nu ne pasa ca vom raci, nu ne pasa ca ne vom murdari, nu ne pasa de nimic. Imi placea la nebunie sa ma joc in micile baltoace lasate de ploaie, sa construiesc santulete pe marginea strazii si sa privesc cum curge apa dinspre strada spre sant. Stateam in ploaie cu ceilalti copii si cu verisorii si ne jucam, ne jucam in ploaie. Ne placea sa simtim picaturile de ploaie pe pielea noastra fina si catifelata, sa simtim cum se ingreuneaza hainele pe noi si cum se uitau la noi parintii de pe veranda. Ne lasau in ploaie pentru ca era calda si nu raceam aproape niciodata. Asteptam cu nerabdare aparitia curcubeului si ne minunam de fiecare data de maiestria imbinarii culorilor. Pe strada nu mai era nimeni, eram doar noi, cei mici, si parintii care alergau cateodata sa ne prinda si sa ne bage in casa. Ne lasau doar putin, sa ne facem damblaua, pentru a nu ne ruga de ei, toata ziua, sa ne lase afara. Apoi ne faceau repede cate o baita si ne puneau in pat, noi… gandindu’ne, inca, la miracolul ploii… curcubeul.
Imi revin, dintr’o data, din acest vis, si ma bag inapoi in pat… vom iesi mai tarziu la plimbare…
Ce amintiri iti aduc, tie, ploaia?
O floare mi’a zambit…
Posted by: | ComentariiDe cele mai multe ori cand nu am chef de nimic sau cand sunt cu nervii intinsi la maxim merg in parc. Parcul si, mai ales, scranciobele ma linistesc enorm. Ma fac sa nu ma mai gandesc la absolut nimic altceva decat la cat de tare ma pot legana si cat de sus pot ajunge, asta pana cand voi cadea, candva, cu tot cu scheletul scranciobului. De cele mai multe ori merg seara, cand deja nu mai sunt copii, pentru ca nu vreau sa le intrerup joaca pentru un moft, ca sa zic asa! Intr’o zi s’a asezat langa mine, pe al doilea scranciob, o fetita, de vreo 12 ani care se tot uita cu coada ochiului la mine. Eu priveam, pierduta, spre cer, numarand fiecare leganare. Se uita atenta sa vada cand imi revin din ratacire. Nici macar nu mi’am dat seama ca era acolo, o privesc si o salut. Se uita mirata la mine si ma intreaba:
-De ce esti trista? si zambeste larg.
-Nu am un motiv anume, am multe pe cap, ii raspund eu… incercand sa nu o zapacesc prea mult pe copila.
Ea curioasa:- Pai… si de ce nu zambesti? Ar trebui sa zambesti, e o seara atat de frumoasa!…
-Probabil maine voi avea o zi mai buna si atunci voi zambi.
-Nu, mie mi’a spus bunica mea ca trebuie sa zambesc, in fiecare zi, chiar daca am motive sau nu. Asa ar trebui sa faci si tu.
-Da, e o idee buna, oarecum; daca as fi si eu copil, probabil as gandi la fel ca tine.
-Bunica mi’a mai spus ca nu conteaza varsta, pana si ea face la fel. Un mic zambet pe zi, te va face sa fii mai frumoasa, mai vesela, mai buna, asa imi spune, in fiecare zi, bunica.
-Pai asa sa faci! ii raspund zambind…
Despartindu’ma de fetita, am realizat cata dreptate are. Noi, adultii, am uitat sa mai zambim din nimic, avem atatea griji si cheltuieli incat avem nevoie de cineva care sa ne faca sa zambim. Pe de alta parte, copii au puterea de a vedea lucrurile altfel, mai simplu; nu se complica, la fel ca noi, adultii care despicam firul in patru si, de fiecare data cand vrem sa facem ceva, ne gandim de prea multe ori daca este bine sau nu; copii o fac in mod natural, cu zambetul pe buze.
6 lucruri/situaţii care te fac să zâmbeşti.
Posted by: | ComentariiAm primit o leapsa de la Florentin si o voi da si eu mai departe.
1. Scrie 6 lucruri/situaţii care te fac să zâmbeşti.
- Aerul proaspat de dimineata si soarele care se incapataneaza sa iasa.
- Momentele cand fac un bine sau ajut pe cineva.
- Cand imi zambeste un copil sau imi spune ceva frumos.
- Cand ma trezesc dimineata langa Cristi si imi spune ca ma iubeste!
- Cand il vad pe Odin ca alearga prin casa si face chestii hazlii.
- Cand fac ceva si imi si iese.
Cum spunea si Florentin, mai sunt situatii si lucruri care ma fac sa zambesc dar am mentionat doar 6.
Dau mai departe leapsa: addicted, Ana, Andera, Mihaela, Miruna, Roxana, Ionut, Roxi, Nice, Tulip&Sunshine si cine mai doreste sa o preia. ;D (stiu nu sunt sase, dar fac o mica exceptie de la regula 
)
Gemeni…
Posted by: | ComentariiNu vorbim despre zodii, ca oricum eu sunt fecioara, ci despre oameni. Oare cum ar fi sa ai un frate sau o sora geamana? Cum ar fi ca o alta persoana, identica tie, sa iti perceapa orice simt, orice durere si orice gram de bucurie?
Ma gandesc ca ar fi distractiv, adica, eu una, as face tot felul de nazbatii si as da vina pe el/ea, schimb de cursuri, de intalniri. Ar fi ca si cum te’ai uita in oglinda. Cum ar fi ca parinte sa ai gemeni, oau! nici nu vreau sa ma gandesc cate batai de cap si ar fi mereu ca doua motorase, cand s’ar opri unul incepe celalalt. Distractiv, nu? Cristi ma innebuneste cu gemenii, dar nu cred ca am avea vreo sansa pentru ca nu avem in familie gemeni, slava Domnului! Am vazut in ultima perioada o multime de femei cu gemeni, pareau cuminti, doar pareau! Si, totusi, cum ar fi sa stii ca exista o persoana identica tie? Am auzit ca majoritatea sunt foarte apropiati dar si ca mai in toate cazurile trebuie sa fie unul bun si unul rau.
Ma gandesc doar la copilarie, cat de palpitant trebuie sa fie sa ai mereu cu cine te juca, la adolescenta cu cine vorbi despre diferite chestii, fiind de aceasi varsta te intelegi altfel decat daca diferenta este mare intre frati. Am si eu un frate, mai mic cu 5 ani decat mine, dar nu suntem foarte apropiati, mai ales ca am 3 ani de cand vorbim doar, ocazional, la telefon si cand are nevoie de finante pentru diferite mofturi. Si cata capaceala imi mai luam pentru el, cand era mic si trebuia sa am grija de el! Si cat m’am suparat cand a aparut el ca eu nu mai eram in centrul atentiei!
V’ati dorit vreodata sa aveti un frate sau sora geamana? Sau v’ati imaginat cum ar fi sa aveti copii gemeni?
