Archive for verighete
Birocrația ne omoară.
Posted by: | Comentarii
Încă nu mi-am găsit rochița și nici nu mai are rost să îmi bat capul să o găsesc. Am timp. 
Se spune că avem nevoie de legalizarea și traducerea certificatelor de naștere care, din câte am înteles, se face doar la ambasadă. Ambasada, în luna august este în concediu, toată luna. De la ambasadă, cică, mai avem nevoie de o adeverință, care să ateste că suntem singuri (necăsătoriți) și de o adeverință cum că locuim de 2 ani în același loc (oraș). Cum Cristi a locuit acum un an în România, ne-au cerut un certificat, care se ia tot de la consulat sau ambasadă, cum că a locuit în România anul trecut.
Pe lângă asta, dacă am vrea să ne căsătorim la ambasadă ar trebui să plătim 210 euro. Ne așteptam să nu fie ușor, dar nimeni nu vrea să ne ajute absolut deloc. Dintre romani, cel puțin. Am sunat la ambasadă de am înnebunit, am trimis mail-uri și am întrebat peste tot unde am crezut că vom afla ceva util… nimic! Dar stai! Povestea continuă… →
Povestea oamenilor…
Posted by: | Comentarii
Ieri am umblat toată ziua în căutarea verighetelor, a unor haine pentru Cristi și o rochie pentru mine și… după oficiul de legalizare și traducere a actelor. Povestea cu actele nu e prea placută, cică trebuie să mergem la ambasadă pentru că doar acolo se poate face. Nu există nici un oficiu care să facă asta, din română în spaniolă. Asta mi-a stricat toată buna dispoziție. Verighetele le-am găsit, din prima, nici măcar nu mă așteptam să le gasim atât de repede și să ne și hotărâm, atât de repede, asupra modelului dorit. Le-am gravat pe interior, să fim și noi speciali 
. Pe Cristi l-am îmbrăcat, din cap până-n picioare, într-un singur magazin. De ce e mult mai ușor cu bărbații? Eu, în schimb, am probat câteva rochițe, dar nu mi-a plăcut nici una. Dar stai! Povestea continuă… →
Începem un nou capitol
Posted by: | Comentarii
Astăzi am hotărât să mergem la judecătorie să întrebăm de actele necesare pentru oficierea cununiei civile. Acolo ni s-a vorbit foarte frumos, ni s-a dat o foaie cu toate actele necesare și, tipa foarte încântată, se uită la noi și spune… iiii, vine ziua cea mare!!!. De acolo am pornit spre frizerița mea, să o întrebăm dacă vrea să ne fie martoră și să ne lămurească, puțin, în privința actelor. Am băut o cafea cu ea, am întrebat-o și, foarte entuziasmată și bătând din palme, ne-a răspuns că DA! Apoi a sunat-o pe mama ei, care a vrut să ne ajute și care a vorbit cu judecătorul de pace legat de cununia noastră civilă. În 5 minute mama ei era, deja, la masa noastră și ne-a asigurat că judecătorul este liber, anumite zile, și că va veni cu noi să fie și ea prezentă ca martoră. Și, mai ales că se cunoaște cu judecătorul, dacă lipsește ceva, din acte, rezolvăm noi 
. Dar stai! Povestea continuă… →
Simpla sau cu fast?
Posted by: | ComentariiCa mai toate femeile ma gandesc uneori la cum as vrea sa fie acel moment, clipa in care voi face un pas in doi, clipa in care nu voi mai fi doar “eu” ci vom fi “noi”, momentul in care imi voi intemeia o familie. Nu ma grabesc, nu vreau sa se intample maine, dar ma gandesc, uneori, cum as vrea sa fie nunta mea. Spun “noi” referindu’ma la relatia mea cu Cristi, pentru ca vorbim despre asta, cam ce am vrea fiecare, cum am vrea sa fie, ca orice cuplu, impartim ideile, ce ne place si ce nu! Din vorba in vorba am ajuns si la… cum am vrea sa fie nunta noastra, peste 2 sau 3 ani. Tot spuneam eu pe twitter ca vrea sa ma ceara anul viitor, dar nunta propriu-zisa va fi abia peste cativa ani. Asadar, am cazut de comun acord ca nu vrem ceva pompos, mare, o nunta la care sa vina si verii verilor nostri. Dar stai! Povestea continuă… →
